Era de ştiut că LimeWire nu va dispărea ca prin
magie din calculatoarele nostre ori şi cât de mult şi-ar bate capul casele de
discuri incapabile să se adapteze tehnologiei actuale. LimeWire nu a fost doar unul dintre
cele mai bune aplicaţii P2P
cu care milioane de utilizatori din întreaga lume schimbau între ei melodii, filme, jocuri, imagini, programe, etc., ci
a fost şi un pilon important al comunităţii P2P.
LuckyWire pare
a fi mai degrabă aşchia care ştim cu toţii că nu sare prea departe de trunchi
şi din foarte multe puncte de vedere putem spune că este chiar mai reuşită
decât LimeWire;
bineînţeles că nu e vorba despre o aplicaţie realizată de aceleaşi persoane,
nicidecum ! Doar comunitatea pe care se bazează e aceeași şi în consecință,
doar de această comunitate depinde viitorul său.
Nu prea sunt multe de spus despre
LuckyWire care, în afară de faptul ca este program de descărcat
filme, muzica,
programe, s.a.m.d., chiar nu este folositor la nimic altceva şi nici nu cred că
e nevoie să fie atât timp cât realizează procesul pentru care a fost gândit
atât de bine precum o face. Ah, era cât pe ce să uit! Pentru a-l putea utiliza
va trebui să aveţi instalat (sau să
instalaţi) Java Runtime Environment.
Download | LuckyWire
|